Text: Nicolae Moldoveanu
Melodie: Nicolae Moldoveanu
Cantarea nr. 156 - vol.6 (Cantarile Harului)
Descarca partitura PDF
[ Ссылка ]
Aș vrea să-Ți cânt, dar nu știu cum.
Învațã-mã, Isuse, Tu !
Atinge-mi coarda vieții-acum
și-n armonii cerești mă du. (bis)
Să pot să Te înalț mai plin
și mai frumos în orice loc,
c-un glas și-un suflet cristalin
să cânt cântarea Ta de foc.
Aș vrea să-Ți cânt, dar cer întâi
să acordezi ființa mea
cu Tine-n tot - și să-mi rămâi
iubirea ce vibrează-n ea. (bis)
Să nu mai știu să cânt nimic
nici azi și nici în viitor,
decât pe Tine sfânt și-nalt
cu suflet tot mai arzător.
Aș vrea să-Ți cânt, dar Tu să-mi dai
din Tine har să-nfăptuiesc
Și cânt și dragoste și dor
Și tot ce-ar fi să-mi mai doresc. (bis)
Spre Tine să-mi îndrept mereu
cu foc nestins făptura mea,
din tot ce spun și cânt și fac,
Tu să Te vezi mai clar în ea.
Lista volumelor de cantari existente în depozitul editurii Comorile Harului din Deva:
Cantarile Domnului volumele: 1 si 2;
Cantarile Harului volumele: 1, 2, 5, 6, 7, 8, 9, 12, 13, 14, 16, 17, 18.
Contact editura: 0720561325
![](https://i.ytimg.com/vi/nyYJLgnicZs/maxresdefault.jpg)