Ce am făcut în primele două săptămâni de mandat?
În 2 iulie am preluat oficial mandatul de europarlamentar și vreau să împărtășesc cu voi ce am făcut în aceste două săptămâni.
În prima săptămână, lucrările Parlamentului s-au desfășurat la Strasbourg.
A fost organizată activitatea în comisii și au fost alegeri pentru funcțiile-cheie din Parlament: președintele și vicepreședinții.
Eu am luptat pentru a avea comisiile parlamentare din care să pot face treabă pentru România.
👊 Voi fi membru plin în ENVI (Mediu și Sănătate Publică), BUDG (Buget) și substitut în IMCO (Comisia pentru Piața Comună). Voi face parte și din Delegația pentru relația cu Statele Unite ale Americii.
Săptămâna care tocmai se încheie, pe care am petrecut-o la Bruxelles, a fost marcată de termene pentru depunerea de proiecte pilot.
Odată aprobate de Comisia Europeană, acestea devin linii din bugetul Uniunii, de aceea impactul lor poate fi major asupra vieții cetățenilor europeni.
Am inițiat și depus trei proiecte, fiecare cosemnat de colegi din grupul @Renew Europe:
🇪🇺 unul pentru renaturarea râurilor din Europa,
🇪🇺 un proiect de cercetare pe mediu, pentru crearea de specii de plante mai rezistente la poluare urbană,
🇪🇺 și un proiect foarte drag mie, pe care l-am anunțat din campanie: Erasmus pentru seniori.
Îmi doresc foarte mult ca seniorii din România să guste din experiența europeană: să poată călători, sa participe la experiențe culturale sau de învățare, pentru că Europa este pentru toți și doar dacă o cunoaștem o putem aprecia.
Weekendul acesta sunt la București, la Congresul USR, în cadrul căruia modificăm statutul și alegem candidatul la președinția USR.
Suntem o echipă!
#usrplus #reneweurope Clotilde Armand Cristian Ghinea Vlad Botoș Dacian Cioloş Dragoș Tudorache Dragos Pislaru Ramona Strugariu
![](https://i.ytimg.com/vi/rG-cgY8LdSk/mqdefault.jpg)