La mulți ani! 🎉🎉🎉
Bradul meu încă-n picioare, Cavierii strajă lui, luminițele tot spânzurate de perdele, iar blănoșii la fel de catafelicioși și blazați precum îi știți.
Revin cu bateriile încărcate după un decembrie gălăgios, aglomerat și dureros, decembrie pe care am simțit nevoia să-l las în haosul lui și să mă concentrez pe noul an. Am avut concediu, concediu PE BUNE, cu telefon închis, setat pe modul avion sau deconectat complet de la orice aplicație de social media ori e-mail, prima dată pe ultimul an. Am dormit, m-am odihnit, am citit, am reflectat, analizat, savurat, visat și planificat cât n-am reușit în 12 luni de la ultimul ianuarie. Dintotdeauna am spus că pentru mine ianuarie și februarie sunt cele mai deprimante luni ale anului: reci, întunecate, doar cu speranța că-n curând vine căldura, fără să iau în calcul liniștea pe care o poate o aduce un “nou început”. Vom vorbi un pic mai mult despre începuturi și trecuturi în clipul pe care urmează să i-l dedic lui 2019, iar până atunci, pe ideea de “nou început”, reflecție și planuri (ce ziceam mai sus), mi-am spus că cel mai bun mod de a da startul lui 2020 este cu intenții bune 🙂 Astfel că, 20 pentru un 2020 (mai frumos și mai sănătos!) vă așteaptă spre a fi vizionat, nu înainte de a mulțumi acelora care mi-ați simțit lipsa și/ sau mi-ați scris în sensul ăsta ❤️ Și eu v-am simțit vouă lipsa, iar de astăzi sunt înapoi la treabă! Mulțumesc și sper să vă placă! 2020, venim! #rupemtot #20pentru2020
♥ Mă găseşti şi aici:
Blog: [ Ссылка ]
Instagram: [ Ссылка ]
Facebook: [ Ссылка ]
Pinterest: [ Ссылка ]
Email: team@andreeabalaban.ro
🎥 Cu ce filmez?
Canon 5D Mark IV: [ Ссылка ]
Canon 50 mm f 1.4: [ Ссылка ]
Canon G7x: [ Ссылка ]
Canon M50: [ Ссылка ]
⭐️ Cu ce editez?
Final Cut Pro X
💌 Pentru corespondență parfumată, jeleuri și alte bucurii:
OP 6, CP 4
Ещё видео!