Industria modei s-a dezvoltat considerabil în ultimele decenii, odată cu creșterea cererii de produse de îmbrăcăminte noi, dar și din pricina comportamentului consumatorilor de a le purta de prea puține ori. Dacă vrei să te implici și să protejezi natura, o soluție este să achiziționezi haine de calitate, la un preț extrem de avantajos, din magazinele Humana, care au fost colectate, sortate profesional și reintroduse în circuitul comercial.
În plus, Humana People to People, rețea de organizații internaționale ce susține moda sustenabilă, a înființat în România peste 300 de locuri de muncă verzi în zeci de magazine de haine second-hand pe de terioriul țării.
Prezentă în România din 2006, Humana oferă o nouă viață pieselor vestimentare, după ce le colectează, salvându-le de a ajunge deșeuri textile, le sortează în propriul centru profesionist și le trece printr-un amplu proces de dezinfecție și dezinsecție. Piesele vestimentare conforme sunt introduse apoi în circuitul comercial putând fi achiziționate în magazinele Humana la prețuri foarte avantajoase.
În acest mod, se oferă o alternativă sustenabilă tuturor celor care vor să achiziționeze haine de calitate, care nu sunt la prima utilizare. Prin simplul fapt că le prelungește durata de utilizare, Humana contribuie pozitiv la reducerea supraconsumului de haine noi, a căror producție este foarte poluantă.
![](https://i.ytimg.com/vi/t0_TCtqtu5I/maxresdefault.jpg)