Săptămâna aceasta revenim la finanțele personale pentru a vedea cum să mișcăm banii inteligent. Discutam despre principiile necesare unor investiții profitabile în piața de capital și cum poți aplica cele mai bune strategii pentru a maximiza randamentul investitiilor tale.
Bursa de la București a continuat evoluția pozitivă din a doua jumătate a anului trecut și în 2021. În primul semestru din acest an, principalul indice al Bursei de Valori București, indicele BET a înregistrat o creștere de aproximativ 20%, un randament excelent pentru doar șase luni.
Analistul economic Iancu Guda ne aduce de luni până vineri „Banii în mișcare”, rubrica de economie pe înțelesul tuturor, din care vom învăța cum să fim cei mai buni administratori ai propriilor finanțe. Complicatele mecanisme ale economiei nu vor fi mai fi atât de greu de descifrat. Emisiunea vine cu informații noi, dar accesibile și celor care nu au studii economice, cu soluții la problemele financiare ale fiecărei familii, dar și cu sfaturi despre cum trebuie administrată o afacere ca să aducă profit.
#Digi24 #EmisiuneDigi24 #BaniiÎnMișcare
![](https://s2.save4k.ru/pic/uja_s-zisWg/mqdefault.jpg)