„Știință pentru Viață” - Podcast-ul USV Iași din care afli cele mai frumoase, interesante povești și experiențe
În ultimul episod a fost invitat prof. univ. dr. Vasile Vulpe, Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USV Iași.
De la absolvirea actualului Colegiu Național „Emil Racoviță”, tentativa de intra la Universitatea de Medicină la stagiul militar, derulat undeva în Delta Dunării la studiile în cadrul fostului Institut Agronomic
Distinsul universitar a rememorat momente care au plecat de la absolvirea actualului Colegiu Național „Emil Racoviță” din Iași, tentativa de intra la Universitatea de Medicină și Farmacie la stagiul militar, derulat undeva în Delta Dunării la studiile în cadrul fostului Institut Agronomic, actuala USV Iași. Ieșean, acesta a ratat admiterea la Medicină dar, în timpul în care a fost militar în termen și-a descoperit pasiunea pentru animale și, imediat ce a revenit acasă a decis să urmeze cursurile de la MV, Facultatea de Medicină Veterinară! Așa cum mărturisește, nu a fost un student tocilar dar i-a plăcut să studieze. O vreme, după absolvire, a lucrat într-o fermă de vaci din județul Iași apoi la Stațiunea Piscicolă de Ezăreni. Au fost ani care au contat în devenirea sa. Apoi, a fost remarcat pe zona Cercetării și a ajuns la cadru didactic la Facultatea de Medicină din Iași. Se consideră un norocos, un profesor apropiat de studenți dar și riguros și cu standarde înalte atunci când este nevoie. Pentru el, relaxarea înseamnă călătoriile în natură și cititul. Profesorul universitar și medicul veterinar Vasile Vulpe a vorbit și despre provocările contemporane, Inteligența Artificială, munca, pasiunea și fortul pe care trebuie să-l facă un profesionist din această zonă importantă din societate, zi de zi! Nu în ultimul rând, acesta și-a exprimat impresiile despre actualii studenți, misiunea și rolul pe care-l au profesioniștii din domeniul în are activează. Așadar, un nou episod al Podcast-ului USV Iași ”Știință pentru Viață”, plin de momente faine, inspiraționale și incitante din viață pe care vă invităm să-l urmăriți.
Ещё видео!