Domnul mi-a dat să simt în propriul meu trup şi nu în vis sau în vedenie, cele trei chinuri ale iadului. Primul a fost cel al focului care nu dă nici o lumină si care poate fi stins doar prin harul Prea Sfântului Duh. Această grozăvie a durat trei zile.

Mă simţeam arzând şi totuşi nu mă consumam. De zece sau de unsprezece ori pe zi trebuia să fiu curăţat de funinginea iadului care-mi acoperea tot trupul şi care era vizibilă pentru toată lumea. Acest chin a încetat doar după Spovedanie şi Sfânta Impărtăşanie şi datorită rugăciunilor arhiepiscopului Antonie de Voronej care a poruncit să se facă slujbe pentru robul lui Dumnezeu Nikolai – grav bolnav – în 47 de biserici şi mănăstiri din cadrul eparhiei sale.

Apoi, am fost chinuit timp de două zile de insuportabilul frig al Tartarului, în aşa fel încât focul să nu mă poate arde şi nici încălzi. După dorinţa înalt Prea Sfinţiei Sale, arhiepiscopul Antonie de Voronej, mi-am ţinut mâna deasupra unei lumânări timp de o jumătate de oră şi, deşi era învelită cu un strat gros de funingine, nu s-a încălzit câtuşi de puţin. Am descris acestea pe o întreagă coală de hârtie şi am semnat-o şi ştampilat-o cu mâna mea plină de funingine. Aceste două chinuri fură vizibile pentru toată lumea; totuşi, cu ajutorul Sfintei Impărtăşanii, puteam gusta puţină hrană şi băutură şi puteam dormi întrucâtva.

Arhim. Lazarus Moore, Sfantul Serafim de Sarov – O biografie spirituala.

свернуть