Bun venit la această ediție a emisiunii ”Mapamond Creștin”. Micuța comunitate creștină din Afganistan se confruntă cu anihilarea. Unii lideri au fost deja dați dispăruți. Alții se tem că vor fi uciși sau soțiile și fiicele lor vor ajunge sclave sexuale. În ciuda acelor amenințări reale, creștinii afgani spun că vor continua să trăiască pentru Isus. Recent, George Thomas de la CBN a stat de vorbă cu liderul unei biserici clandestine despre viața din Afganistanul condus de talibani.
George Thomas, reporter: În câteva ore de la cucerirea orașului Herat, luptătorii grupului terorist au patrulat străzile încercând să convingă rezidenții orașului aflat pe locul trei ca mărime în Afganistan că în curând viața va reintra pe făgașul normal.
Luptător taliban: Activitatea comercială va continua ca până acum și oamenii sunt mulțumiți cu noi. Iar o dată ce vor beneficia de serviciile noastre, ei vor fi și mai mulțumiți.
George Thomas: Hamid este sceptic în privința acelor afirmații.
Hamid: În prezent, ne temem că vom fi eliminați. Talibanii vor elimina populația creștină din Afganistan.
George Thomas: Hamid, și acesta nu este numele său adevărat, este unul dintre miile de afgani care s-au întors la credința în Isus Hristos în ultimele două decenii. I-am ascuns identitatea din motive de siguranță.
Hamid: Nu erau mulți creștini pe vremea talibanilor cu 20 de ani în urmă. În prezent însă, sunt între 5 000 și 8 000 de creștini și ei trăiesc în toate regiunile Afganistanului.
George Thomas: În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate într-o locație secretă, Hamid a spus pentru ”Știrile CBN” că este foarte îngrijorat în privința viitorului comunității mici de creștini din Afganistan.
Hamid: Cunosc un credincios creștin cu care am colaborat în nord. El este lider. Am pierdut legătura cu el deoarece orașul său a fost cucerit de talibani. Mai sunt alte trei orașe cu care am pierdut legătura și cu creștinii credincioși de acolo.
George Thomas: Potrivit organizației Open Doors, în lume, Afganistanul este al doilea cel mai periculos loc pentru creștini, după Coreea de Nord. Majoritatea creștinilor de aici s-au convertit la creștinism părăsind islamul.
Hamid: Unii dintre credincioși sunt cunoscuți în comunitate. Oamenii știu că ei s-au convertit de la islam la creștinism. Ei sunt considerați trădători, ceea ce se pedepsește cu moartea. Se știe despre talibani că ei se țin de cuvânt legat de pedepse.
George Thomas: Luptătorii talibani se duc din ușă în ușă, constrâng familiile să renunțe la fetele lor, unele au vârsta de numai 12 ani, pentru a deveni sclavele sexuale ale luptătorilor.
Hamid: Am patru surori necăsătorite. Ele sunt acasă și sunt îngrijorate în această privință.
George Thomas: David, un străin, a lucrat în Afganistan în ultimele trei decenii. Am luat aceleași măsuri de precauție pentru a-i proteja identitatea. El a văzut comportamentul brutal al talibanilor când au fost la putere data trecută, în vremea în care locuia în Kabul. Acum există o temere a întoarcerii vremurilor vechi, cu execuții sistematice, biciuiri, lapidări și mutilarea mâinilor.
David: Ei interpretează în mod strict legea islamică, nu doar Coranul, ci ceea ce ei numesc Hadiths, adică tradiții, zicale și aplicații practice ale legii islamice. Ei le interpretează în mod literal.
George Thomas: În ciuda acestor amenințări, potrivit lui David, afganii doresc să Îl cunoască pe Dumnezeu în mod intim mai mult ca niciodată.
David: Oamenii caută pacea interioară și caută o relație autentică cu Dumnezeu, un rost în viață și doresc să cunoască identitatea lui Dumnezeu.
George Thomas: Hamid cere oamenilor din întreaga lume să se roage pentru țara lui în aceste vremuri nesigure.
David: Comunitatea creștină din Afganistan este puternică. Ei se încred în Isus. Ei umblă cu Isus, în ciuda posibilității de a fi eliminați de talibani.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! [ Ссылка ] Alte știri și reportaje creștine: [ Ссылка ] Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 893, difuzată la Alfa Omega TV în august 2021.
Ещё видео!