Odată cu Geneza 15 am ajuns la momentul crucial când Dumnezeu Îşi formalizează legământul cu Avraam. Acesta este al doilea legământ, după legământul cu Noe.
Asemenea legământului cu Noe, cel încheiat cu Avraam implică şi alte naţiuni, căci, în ultimă instanţă, legământul cu Avraam face parte din legământul cel veşnic, care este făcut cu toată omenirea (Geneza 17:7; Evrei 13:20).
Acest episod din viaţa lui Avraam este plin de frici şi de râsete. Lui Avram îi este teamă (Geneza 15:1), precum Sarei (Geneza 18:15) şi lui Agar (Geneza 21:17). Avraam râde (Geneza 17:17); Sara (Geneza 18:12) şi Ismael râd şi ei (Geneza 21:9). Capitolele acestea transmit sensibilitate şi căldură umană. Avram este plin de ardoare în ce priveşte salvarea sodomiţilor nelegiuiţi; este grijuliu faţă de Sara, Agar şi Lot şi este ospitalier cu cei trei străini (Geneza 18:6).
În acest context, numele lui Avram, care transmite ideea de a fi nobil şi onorabil, va fi schimbat în Avraam, care înseamnă „tatăl multor neamuri” (Geneza 17:5). Astfel vedem aici mai multe indicii despre natura universală a ceea ce plănuieşte Dumnezeu să facă prin intermediul legământului Său cu Avraam.
Nu uita să dai like 👍 dacă îți place acest videoclip. Publicăm video cu studiile noi DUMINICA la ora 20:00. Abonează-te la canalul nostru pentru a fi notificat de fiecare dată: [ Ссылка ]
#biblia #scoaladesabat #sperantatv
![](https://i.ytimg.com/vi/wVJf1rZ7HeQ/maxresdefault.jpg)