Ce m-a facut sa merg in Muntii Piatra Craiului si sa urc tocmai pe Varful La Om (Piscul Baciului) in conditii de iarna, mai ales cand intreaga zi se anuntata innorata? Ce m-a facut sa cobor intregul traseu pe intuneric? Raspunsul scurt ar fi: faptul ca imi place sa visez. Raspunsul mai lung il veti descoperi in randurile ce vor urma.
Cu doar cateva zile in urma, vazusem niste fotografii realizate in Piatra Craiului care pareau desprinse din alta lume. Dintr-o lume feerica in care norii pluteau linistiti in vai luminati de soarele cald al dupa-amiezii, in timp ce varfurile inzapezite ale muntilor se ridicau semete deasupra lor. Nu am putut sa-mi opresc imaginatia din a se gandi: cum ar arata acelasi peisaj, colorat in culorile apusului? Acest simplu gand, sau mai bine zis vis, a fost de ajuns cat sa ma faca sa pornesc la drum manata de speranta.
Initial totul mergea conform planului. Norii erau razleti si permiteau soarelui sa ne lumineze potecile. Insa, pe la jumatatea traseului, sentimentul descurajarii a inceput sa imi dadea tarcoale. Cerul era din ce in ce mai umbrit de un strat compact. Abia mai vedeam cateva raze in departare, in vai. Priveam norii de deasupra si ma rugam in sinea mea sa se despice la apus, sa ma lase sa vad acea lume paradisiaca in cautarea careia pornisem. Dar mi se parea ca, in afara de ceata, nu vom vedea mare lucru. Bineinteles ca natura imi e draga, oricum ar fi ea, innorata sau nu, insa eu pornisem "la vanatoare de vise" si voiam "sa prind" macar unul.
Traseul pe care l-am parcurs si emotiile prin care am trecut in cautarea visului meu, le veti gasi ilustrate in acest episod. Tot aici veti afla si daca am reusit sa vad in realitate ceea ce am sperat in imaginatie. Orice calatorie catre un vis devine o aventura de neuitat care merita povestita.

O zi minunata!

свернуть