— Ce naiba faci?

— Prăjesc costiţa.

Folosind o furculiţă pentru că nu găsise un cleşte în niciun sertar din bucătărie, Cat luă o bucăţică din tigaie.

După supărătoarea discuţie de la poliţie, se întorsese acasă şi se schimbase. Prea tulburată pentru a se mai duce la lucru, îl sunase pe Jeff şi îi spusese că nu se mai ducea în ziua aceea. Avea nevoie de o zi liberă.

Timp de aproape o oră se gândise care ar fi trebuit să fie următoarea ei mişcare. Înainte să apuce să formuleze un plan complet, se trezi împingând un cărucior printr-un magazin, făcând cumpărături pentru a pregăti o masă pentru un bărbat pe care pretindea că îl dispreţuieşte.

— Sper că-ţi place crocantă.

Puse fâşia de costiţă alături de celelalte care se scurgeau pe un şervet de hârtie.

— Ouăle cum îţi plac?

— Cum ai intrat?

— Pe uşa din faţă. Era descuiat.

— Ah, spuse el scărpinându-se în cap. Probabil că am uitat să o verific înainte să mă duc la culcare.

— Probabil. Mai moi sau mai prăjite?

Văzând că nu răspunde, ea îi aruncă o privire peste umăr. Arăta exact ca în dimineaţa în care îl văzuse prima oară, numai căacum purta o pereche de pantaloni scurţi, nu blugi. Încercă să igno’re cât de sexy arăta aşa cum umplea cadrul uşii cu masculinitatea lui de peste un metru optzeci, răvăşită şi abia coborâtă din pat.

— Mai moi sau mai prăjite? repetă ea. Mă pricep mai bine la prăjite.

El îşi propti mâinile în şolduri.

— Există vreun motiv anume pentru care ai apărut aici ca să-mi pregăteşti micul dejun?

— Da. De cum o să-ţi pui pantalonii şi o să te aşezi la masă, o să-ţi spun.

Scuturând din cap de uimire, el se întoarse şi plecă. Până reveni în bucătărie, îmbrăcat cu o pereche de blugi Levi’s uzaţi şi un tricou alb, simplu, mâncarea era gata. Ea pusese pentru fiecare câte o cafea, aşeză farfuriile pline pe masă şi se instală pe un scaun arătându-i locul din faţa ei.

El încălecă scaunul trecându-şi un picior peste spătar. Renunţând deocamdată la mâncare, sorbi din cafea studiind-o prin aburul care se înălţa din ceaşcă – o altă amintire din dimineaţa când se cunoscuseră.

— Are vreo legătură cu faptul că drumul cel mai scurt spre inima unui bărbat trece prin stomac? întrebă el.

— Teoria asta a dispărut în momentul în care s-a inventat suptul.

El râse uşor, apoi mai tare şi, luând furculiţa, începu să mănânce. Termină costiţa din două înghiţituri şi bău sucul de portocale dintr-odată.

— Când ai mâncat ultima oară? îl întrebă ea.

— Parcă am comandat o pizză ieri, zise el după ce se gândi puţin. Sau alaltăieri.

— Ai fost absorbit de lucru?

свернуть