Etica (din greacă ἦθος ēthos = datină, obicei) este una din principalele ramuri ale filosofiei, ea se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral, încercând să livreze răspunsuri la întrebări precum: ce este binele/răul? cum trebuie să ne comportăm?
Etimologie
Termenul de ministru provine din engleza medie, derivând din cuvântul francez vechi ministre, inițial minister în latină, însemnând "slujitor, însoțitor", care însuși a fost derivat din cuvântul 'minus', adică "mai puțin"
[ Ссылка ]
Funcţionarii de nivel mediu şi mic au un rol foarte important în administraţie, inclusiv din perspectivă etică şi politică. Raţiunile pentru care au acest rol sunt, în principal, următoarele:
- Controlează informaţia care ajunge la legislativ şi la manageri şi consiliază ambele categorii (controlul asupra informaţiei este o formă esenţială a puterii);
- Fac lobby pentru diferite grupuri de interese;
- Orice program de guvernare, indiferent de nivelul căruia i se adresează, trebuie implementat şi aceasta depinde de administraţia publică;
- Conformismul, în sensul supunerii la norme, primează asupra convingerilor personale şi este criteriu de menţinere şi promovare în administraţie (vezi subcapitolul: "Supunere şi insubordonare");
- Tendinţele spre conservatorism duc la un anumit imobilism în situaţii nestandard şi, în aceste condiţii, mediul reacţionează prin lupta anti-birocraţie, în direcţia adaptării la cerinţe şi interese noi, legitime din punct de vedere public. (McKinney şi Howard, op. cit.).
Un manager public trebuie să ţină cont, în ultimă instanţă, de următoarele aspecte cu valenţe etice.
1. Interesul public general: soluţiile date de această categorie afectează viaţa oamenilor; sunt formulate în numele interesului public; aplicarea lor antrenează resurse publice.
2. Scopurile politice pentru care lucrează: administraţia publică implementează politici publice.
3. O înţelegere a actorilor implicaţi.
4. Dinamica organizaţiilor în care lucrează.
5. Personalitatea celor cu care interacţionează.
Caracteristicile personale ale funcționarilor publici contează în mod semnificativ, tocmai din cauza particularității muncii lor.
- Ei se află într-o așa numită "zonă gri" în care nu poți să fii nici total altruist (orientat exclusiv pe interesul public), nici egoist, orientat doar spre interese proprii. Funcționarii publici lucrează în comunităţi în care au rude, prieteni, şefi, persoane de care sunt legaţi prin interese proprii. Lor li se cere să se orienteze neutru şi detaşat spre "public". Prin urmare, ei nu pot să fie eroi luptători pentru "sfânta cauză".
- Funcționarii publici trăiesc într-un climat politic în schimbare, prin urmare, etica lor este una situaţională. În consecinţă, ataşamentul rigid faţă de un anumit set de valori este disfuncţional.
- Urmarea strictă a procedurilor are paradoxurile ei. Procedurile slujesc ordinii, stabilităţii, egalităţii de tratament şi eficienţei. uneori însă "habotnicia procedurală" creează efecte nedrepte (vezi S. Bailey, 1965, pp.283-298).
Aceste virtuţi cultivate şi afirmate drept comportamente profesionale conduc spre o valoare de mare importanţă în menţinerea încrederii în funcţionarii publici: buna reputaţie.
