Înțelegând corect principiile neprihănirii descrise în Apocalips 7 referitor la Plăgi, nu ar fi corect să le aplicăm și celuilalt mare cataclism care a lovit planeta? Un Dumnezeu al neprihănirii nu va lucra oare după aceleași principii de drept în toate circumstanțele în care operează o lume nelegiuită? De asemenea nu uitați că există posibilitatea ca să trăim și să fim martori ai consecințelor modului nostru de viață, când harul protector al lui Dumnezeu va fi gonit de o închinare universală la Baal, iar cei patru îngeri vor fi obligați să părăsească prețioasa lor misiune. În final sper ca ascultătorii acestei prezentări să nu se afle printre cei care vor blestema pe Dumnezeu din cauza lucrurilor teribile care se vor întâmpla pe pământ ci vor fi dintre acei binecuvântați care vor veni la Nuntă!
Ещё видео!